LOADING

Type to search

28 de fotografii din Bali realizate de Andrei Apostol

dragosasaftei 4 years ago

Cred că în fiecare zi mă uit la sute de fotografii. Îmi place să admir portofoliile fotografilor, îmi place să privesc fotoreportaje, îmi place să privesc orice fotografie îmi trece prin fața ochilor. Văd zilnic multe fotografii bune, chiar foarte bune. Privesc fotografiile și-mi zic că mi-aș fi dorit ca eu să fi fost cel care le-ar fi realizat. Sunt pur și simplu fotografii care te lasă fără cuvinte.

Dar nici din această ultimă categorie nu sunt multe fotografii care să se compare cu cele pe care le veți vedea în continuare. În momentul în care am privit fotografiile realizate de Andrei Apostol am simțit că sunt atât de expresive încât fiecare cadru transmitea într-un mod unic o poveste aparte.

Pe Andrei îl vedeți în fiecare săptămână la televizor. Este chitarist în trupa Jukebox, trupă care începând din 2006 face parte din echipa emisiunii „Cronica Cârcotașilor”, difuzată săptămânal de Prima TV. Puțini știu însă că Andrei Apostol mai are încă o mare pasiune pe lângă muzică, și anume, fotografia.

Andrei Apostol este chitarist și fondator al trupei Jukebox alături de Alex Vasilache de la începutul anilor 2000. În urmă cu aproximativ 3 ani,  Andrei și-a descoperit pasiunea pentru fotografie și editare foto și de atunci a devenit al doilea mare hobby transformat pe alocuri în ocupație, după (sau pe același loc) cu muzica.

Andrei călătorește mult și fotografiază. De data aceasta a fost în Bali, insula din centrul arhipelagului indonezian. Climatul paradisiac, vegetaţia luxuriantă, vulcanii încă activi şi valurile propice pentru surf fac din Bali una dintre cele mai frumoase insule ale planetei. Peste 93% dintre balinezi sunt adepţi ai hinduismului balinez, o formă unică a hinduismului, influenţată de-a lungul veacurilor de credinţele locale. Pentru că pe insulă se regăsesc peste 20.000 de temple, iar ritualurile şi credinţele balinezilor se regăsesc în fiecare făgaş al vieţii, Bali este cunoscută şi sub numele de Insula Zeilor.

Să privim fotografiile și poveștile surprinse de Andrei în acest colț de lume. Pe Andrei Apostol îl puteți urmări pe pagina sa de Facebook

Ți-a fost util articolul? Distribuie-l mai departe!


f64.ro

1 Comments

  1. joita lucian 25 February 2014

    Foarte tari…crede-ma ca le-am studiat cu atentie si imi este foarte greu sa aleg una…desi nu sunt adeptul prelucrarii excesive…sunt de-a dreptul superbe…ma uit si eu pe site-ul lui acum..sa vad ce mai are!

    Reply

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *