Adăugat pe 23 decembrie 2012 de Dragoș Asaftei in Sfaturi utile
 
 

5 sfaturi pentru fotografierea peisajelor de iarnă

5 sfaturi pentru fotografierea peisajelor de iarnă
5 sfaturi pentru fotografierea peisajelor de iarnă

Condițiile meteo au făcut în așa fel încât iarna să își intre în drepturi exact așa cum ar fi fost normal din punct de vedere calendaristic, așa că nu putem decât să fim bucuroși pentru faptul că vom avea cel puțin două luni, dacă nu mai mult, în care să surprindem peisajele de iarnă. Deși sunt de multe ori simple, dar superbe, ele ne pot face să întâmpinăm câteva dificultăți, majoritatea dintre ele fiind cele tehnice. Haideți să vedem care sunt principalele 5 sfaturi pentru fotografierea peisajelor de iarnă și pentru evitarea situațiilor mai puțin plăcute.

1. Supraexpuneți pentru a lumina corect cadrul

Zăpada reflectă într-un mod foarte puternic toată lumina care ajunge pe suprafața ei. Știți senzația aceea din momentul în care ieși afară dintr-o încăpere în plină iarnă, e zăpadă în jurul tău și parcă te dor ochii? Aceeași senzație, într-un mod mai puțin omenesc, totuși, e trăită și de senzorul camerelor foto.

Lumina reflectată de zăpadă face exponometrul (parte a sistemului care măsoară câtă lumină ajunge pe senzor) să creadă că e prea multă lumină. Astfel va avea tendința să subexpună, iar fotografiile vor ieși întunecate. Ca să scăpați de situația aceasta compensați expunerea cu 0,7-1,3 trepte EV, în funcție de locul în care vă aflați.

Puteți face acest lucru căutând butonul cu simbolul +/- în meniul aparatului. Orice cameră foto vine cu această posibilitate. Scăpați rapid de cadrele subexpuse și salvați timpul pe care l-ați pierde în postprocesare.

5 sfaturi pentru fotografierea peisajelor de iarnă

2. Utilizați un filtru UV, de polarizare sau gradual

Iarna, fotografiind la munte, spre exemplu, sau în condiții în care în aer e prezentă acea păcură și ceață care pare să îți facă fotografiile neclare, e foarte util să folosești un filtru UV sau de polarizare. Vei elimina reflexiile și acea ceață. Filtrul UV are rolul doar de a elimina radiațiile solare (reflectate în atmosferă și prezente cu o densitate mai mare la altitudini ridicate), iar cel de polarizare contribuie și la eliminarea reflexiilor.

În fotografia de mai jos am utilizat, spre exemplu, un filtru de polarizare și unul gradual. De ce filtrul gradual? Pentru a subexpune o parte din cadru. Utilizarea filtrului gradual este favorabilă mai ales atunci când există diferențe mari între lumina din planurile fotografiei.

5 sfaturi pentru fotografierea peisajelor de iarnă

3. Fotografiați cu diafragma închisă

Fotografia de mai jos este un exemplu care favorizează realizarea peisajelor cu diafragma închisă. Veți obține o profunzime de câmp mult mai ridicată, un contrast mai mare și, dacă surprindeți soarele în cadru, expunând corect, veți obține un rezultat asemănător celui de mai jos. Soarele capătă astfel o formă foarte plăcută. Puteți obține rezultate asemănătoare închizând diafragma până la f/16, spre exemplu. Fotografiind cu diafragma închisă (și f/8 e suficient) veți evita și prezența aberațiilor cromatice.

5 sfaturi pentru fotografierea peisajelor de iarnă

4. Convertiți în alb-negru doar atunci când este cazul

Nu există o regulă clară care să spună când să transformați o fotografie în alb-negru și când nu. Eu unul transform peisajele de iarnă în alb-negru abia atunci când cred că fie am o compoziție minimalistă, dar expresivă, fie cerul nu mă ajută foarte mult și am un aer cețos în întreg cadrul. Am ales, de exemplu, să convertesc fotografia de mai jos în alb-negru deoarece aveam un cer de un gri întunecat și tot cadrul era menit să solitudinea naturii din acel moment.

5 sfaturi pentru fotografierea peisajelor de iarnă

5. Folosiți accesorii de protecție

Cred că cel mai util accesoriu de protecție pe timp de iarnă este husa de ploaie. Izolarea termică nu este imperios necesară. Veți putea fotografia cu majoritatea aparatelor la majoritatea temperaturilor din România. Am fotografiat cu Nikon D40 la -30 de grade Celsius și nu am avut nicio problemă. Utilizați însă o husă de ploaie în cazul în care ninge puternic și vă expuneți aparatul pentru o perioadă mai lungă. Vă recomand această husă, Kata E-690e suficientă pentru majoritatea combinațiilor de body D-SLR și obiectiv și vă poate salva din multe situații neplăcute.



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.