Adăugat pe 6 ianuarie 2014 de Dragoș Asaftei in Portofolii
 
 

Ambasador al României prin fotografie: Adrian Petrișor

Ambasador al României prin fotografie: Adrian Petrișor
Ambasador al României prin fotografie: Adrian Petrișor

Articolele sub titlul „Ambasador al României prin fotografie” au scopul de a evidenția fotografii români care își reprezintă cu mândrie țara prin creațiile lor. Avem o țară frumoasă. Avem oameni valoroși. Iar împreună formează cel mai frumos întreg. Poți vedea aici toate articolele de acest fel.

Primul fotograf cu care deschidem această serie de articole este Adrian Petrișor. Uitându-mă zilele trecute pe Facebook am găsit un link de-al lui către un album pe Flickr. Știam că are fotografii minunate cu România. Știam că le publică des pe blogul lui personal și pe Facebook, dar nu știam de albumul de pe Flickr care, din punctul meu de vedere, e unul din cele mai reprezentative albume despre România dintre toate pe care le-am văzut.

Dacă ești străin și vrei să vezi ce ai putea găsi în România, albumul lui Adrian te va face cu siguranță să vii cu proxima ocazie. Iar albumul este extrem de consistent. Conține 1.309 fotografii în momentul de față din foarte, foarte multe locuri din țară. Sunt curios să văd cum va arăta albumul peste câțiva ani. În ritmul lui Adrian, s-ar putea să avem în față una din cele mai importante colecții de fotografii ale României. Fără nicio exagerare.

Noi am ales să vă arătăm aici 10 dintre fotografii. Nu sunt 10 care ne-au plăcut cel mai mult, că nu le-am putut clasifica. Sunt pur și simplu 10 fotografii din albumul Romania in photos de pe Flickr. Felicitări, Adrian! :-)

Pe Adrian Petrișor îl puteți urmări și pe contul său de Facebook sau pe blogul personal



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.