Adăugat pe 8 septembrie 2016 de Răzvan Popescu in Evenimente
 
 

Baia Mare: Se deschide prima ediție a Salonului European de Fotografie

european-photo-salon-baia-mare
european-photo-salon-baia-mare

Vernisajul va avea loc sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 17:00, la Cinema Minerul.

În cadrul evenimentului organizat de Fundația „Baia Mare 2021” veți putea admira 14 expoziții personale ale unor artiști de renume, dintre care 12 sunt români iar 2 invitați din străinătate! Ele vor să pună în balanță tradiția și rigoarea documentară cu cele mai importante subiecte ale momentului, dar și cadrele spontane cu experimentele de compoziție.

De anul acesta, Baia Mare devine o gazdă bună pentru cele mai interesante și relevante forme de fotografie.

De aceea Salonul European de Fotografie Baia Mare aduce împreună 14 abordări diferite ale fotografiei românești: de la nudurile lui Cristian Crisbășan, peisajele mistice ale lui Mihai Grigorescu, reportajele de război sau de călătorie semnate de Ioana Moldovan, George Popescu sau Petruț Călinescu și metaforele vizuale surprinse de Hajdu Tamas, Vasile Dorolți sau Alexandru Paul, până la stilul provocator al lui Silviu Gheție și Oleg Tishkovets sau cel nostalgic și revelator întâlnit la Tony Melvin, Dan Ioan Dinescu sau Remus Țiplea.

hajdu-tamas tibor-olah-laszlo ioana-moldovan_ukraine oleg-tischovets

De ce se organizează un salon internațional de fotografie la Baia Mare?

Răspunsul e unul simplu: se dorește reafirmarea tradiției și explorarea celor mai relevante tendințe. După cum spune și Vasile Dorolți, curatorul salonului, „Fotografia a devenit un fenomen social.

Unde se vor ține expozițiile?

Au fost amenajate următoarele locuri: Cinema Minerul, Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul de Etnografie și Artă Populară Baia Mare, Teatru Municipal Baia Mare, Muzeul de Istorie și Arheologie – Bastionul Măcelarilor, Biserica Catolică Sfânta Treime, Clădirea Millennium I, Clădirea Millennium II, Galeria Gazda – sediul Fundației Baia Mare 2021, Casa Lendvay, Galeria Partner.

Nu ezitați să treceți pe la Salonul European de Fotografie Baia Mare! :-)

afis-european-photo-salon



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Răzvan Popescu

 
Avatar of Răzvan Popescu