Adăugat pe 11 aprilie 2013 de Dragoș Asaftei in Analize
 
 

Cu cât s-au vândut cele mai scumpe fotografii din lume

Cele mai scumpe fotografii din lume
Cele mai scumpe fotografii din lume

Așa cum bine știm cu toții, fotografia este o artă. Sau ajunge la rangul de artă prin intermediul viziunii fotografilor, fotografi care devin la rândul lor artiști. Ei, ca orice operă de artă, fiecare fotografie reușit în parte transmite un mesaj important. Transmite o stare. Înseamnă ceva. Și astfel, în cadrul unor licitații de-a lungul timpului, au existat fotografii vândute cu sume imense. Poate în comparație cu tablourile pictate, spre exemplu, sumele par mici, însă în domeniul fotografiei unde era digitală a început să capete cât mai mult teren și aparatura să fie mult mai accesibilă, diferențierea și poziționarea în vârful piramidei înseamnă enorm de mult.

Haideți să vedem care au fost primele 5 cele mai scump vândute fotografii, conform unui articol scris pe Photography Talk. :-)

I. „Rhein II” de fotograful Andreas Gursky

Fotografia a fost vândută în anul 2011 cu 4,3 milioane de dolari. Fotografia devine specială în momentul în care aflăm că simetria compoziției este asigurată de faptul că au fost eliminate absolut toate elementele care stricau compoziția: oameni, clădiri etc. Rezultatul – spectaculos!

Cele mai scumpe fotografii - „Rhein II” de fotograful Andreas Gursky

II. „Untitled #96” de Cindy Sherman

Fotografia, un autoportret al fotografului în haine de adolescent, a fost realizată în 1981 și vândută în anul 2011 cu suma de 3,9 milioane de dolari. 

Cele mai scumpe fotografii - „Untitled #96” de Cindy Sherman

III. „Dead troops talk” de Jeff Wall

Fotografia realizată de Jeff Wal reprezintă un montaj realizat în 1992, o reproducere din urma unei abuscade produse de o patrul a Armatei Roșii. Fotografia a fost vândută douăzeci de ani mai târziu cu prețul de 3,6 milioane de dolari. 3,666 mai exact.

Cele mai scumpe fotografii - „Dead troops talk” de Jeff Wall

IV. „99 cent II Diptychon”

Fotografia, vândută cu 3,3 milioane de dolari, surprinde produsele din interiorul unui supermarket, având o compoziție ordonată, dar totodată și haotică. Este una dintre fotografiile care a stârnit vâlvă în lumea fotografiei.

Cele mai scumpe fotografii - „99 cent II Diptychon”

V. „The Pond-Moonlight” de Edward Steichen

Fotografiia este una dintre copiile care încă a mai rezistat din anul 1904. Un secol mai târziu, în 2006, fotografia a fost vâdută cu prețul de aproximativ 3 milioane de dolari. 

Cele mai scumpe fotografii - „The Pond-Moonlight” de Edward Steichen



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.