Adăugat pe 23 mai 2014 de Dragoș Asaftei in Evenimente
 
 

Cum a fost în a treia zi (22 mai) la Photo Romania Festival

Expoziție foto - Maramureș, mon amour - Ionel Onofraș
Expoziție foto - Maramureș, mon amour - Ionel Onofraș

Cea de a treia zi la Photo Romania Festival, și ultima pentru mine, de altfel, a fost o zi a testelor, a noutăților tehnice și a descoperirii Clujului prin fotografie. În toate cele trei zile am avut parte de evenimente de la care am avut de învățat destule. De la fiecare câte ceva. Așa cum am mai zis, acesta e farmecul unui festival de fotografie. Ajungi la tot felul de evenimente și vezi tot felul de perspective, de puncte de vedere. Indiferent dacă rezonezi sau nu cu ele tot înveți ceva. Acesta-i motivul pentru care, cred eu, la un festival de o așa amploare e mai bine să pui în primul rând conținutul, în locul organizării.

Pentru că probleme organizatorice pot apărea oriunde, mai ales atunci când ai de a face cu un volum mare de evenimente sub aceeași umbrelă. Dar dacă privești lucrurile strict din punct de vedere al conținutului poți face abstracție de orice altceva.

Dar haideți să vă povestesc despre ziua de ieri, 23 mai. Ziua am început-o cu…

Expoziția foto „Maramureș, mon amour” de Ionel Onofraș

În cadrul festivalului, pe lângă workshop-ul de portret de care vă spuneam în prima zi, Ionel Onofraș a fost prezent și cu o expoziție care prezintă farmecul autentic al Maramureșului. Intitulată „Maramureș, mon amour”, expoziția foto pornește de la un proiect derulat de aproape 5 ani și urmărește fir cu fir viața oamenilor din nordul țării.

Sunt fotografii cu suflete. Și făcute cu sufletul. Merită să le vedeți dacă mai sunteți zilele acestea la Cluj sau dacă aveți ocazia să prindeți expoziția într-un alt loc. Farmecul fotografiilor e tocmai acela că oamenii au fost surprinși în timp ce-și desfășurau treburile de zi cu zi. Lucrurile au curs de la sine, iar asta dă o naturalețe aparte fotografiilor. 

 

Tură foto cu fotograful clujean Andrei Niculescu

Fiind la Cluj-Napoca am profitat de moment și am ieșit la o tură foto cu Andrei Niculescu. Sigur îl știți pe Andrei. Fotografiază oamenii de pe stradă într-un mod aparte cum n-am mai prea văzut. Are un stil propriu de fotografiat, începând de la acțiunea în sine de a face fotografii și continuând cu rezultatele pe care le obține. A fost o experiență interesantă, dar pe care o voi detalia mai mult într-un articol viitor. 

 

Test cu Canon 70D + 600mm f/4 și Canon G16

În continuare am reluat testul cu Canon 70D început cu o zi mai devreme. L-am pus din nou pe un 600mm f/4 pentru a forța puțin testul filmării și al focalizării în live view. L-am testat apoi și cu 10-18-le de care voi povesti în continuare, iar în final m-am jucat cu Canon PowerShot G16. Un compact excelent care după primele minute te face să zici că merită toți banii. Zău de nu. Curând revin cu detalii. 

 

Lansare Canon 10-18mm f/4.5-5.6 IS STM

Cu ocazia festivalului și a faptului că partenerul principal al evenimentului a fost Canon am avut parte de o premieră. Primul exemplar al noului Canon 10-18mm f/4.5-5.6 IS STM a ajuns aseară în țară, iar noi am avut ocazia pe parcursul zilei să-i facem un test de tipul hands-on. Vom reveni curând cu articolul și primele impresii.

Obiectivul este un presample, adică încă nu e varianta finală, motiv pentru care fotografii realizate cu el vom publica imediat după ce primim o mostră finală la test. Dar chiar și așa am reușit să ne facem o idee despre obiectiv. Revenim mâine cu articolul. 

Ziua am petrecut-o făcând peste 20 de kilometri prin Cluj, tocmai pentru a vedea orașul și a testa aparatură foto.

Au fost trei zile frumoase pe care le-am petrecut în Cluj. Trei zile în care m-am întâlnit cu oameni dragi, am cunoscut oameni pe care-mi doream să-i cunosc de mult și am învățat multe prin fotografiile pe care le-am văzut. Consider că am plecat câștigat de la eveniment. Întâlnirile cu oameni buni în ceea ce fac și cu fotografii reușite te motivează. Și probabil ăsta-i unul dintre cele mai importante lucruri în orice domeniu. Motivația.

Aștept și ediția de anul viitor! Până atunci să ne citim cu bine. Și fiți pe fază pentru că urmează articole interesante de test.



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.