Adăugat pe 18 martie 2013 de Dragoș Asaftei in Sfaturi utile
 
 

Cum realizăm o panoramă

Cum realizăm o panoramă
Cum realizăm o panoramă

Panoramele au fost întotdeauna unele dintre cele mai apreciate fotografii datorită faptului că prezintă într-un cadru destul de larg diverse momente surprinse într-un mod diferit. Panoramele reprezintă un ansamblu de fotografii unite cu scopul de a aduce în prim-plan subiecte ce nu pot fi suprinse în totalitate printr-o simplă fotografie.

Tehnica de realizare a panoramelor este întotdeauna aceeaşi, modificându-se însă diverşi parametri în funcţie de situaţia în care aflaţi. În general panoramele se realizează printr-o simplă mişcare uniformă a aparatului într-o anumită direcţie, meţinându-se timpul de expunere şi alte detalii tehnice ce pot modifica întregul aspect al fotografiei.

În cazul în care veţi realiza cele “n” cadre pe unul dintre modurile automate veţi obţine rezultate diferite în fiecare fotografie şi astfel veţi întâmpina probleme la unirea acestora, variind intensitatea luminii dar şi câmpul de profunzime/contrast/etc.

În cadrul acestui ghid de realizare a panoramelor voi prezenta toţi paşii necesari şi anumite detalii ce vă vor ajuta să obţineţi un cadru cât mai reuşit fără defecte “tehnice” ce pot surveni în cazul în care nu sunt respectaţi anumiţi parametrii.

Cum se realizează panoramele?

Metoda de realizare a panoramelor este aceeaşi în majoritatea cazurilor fiind necesare doar mici adjustări pentru fiecare situaţie. Pentru a realiza o panoramă este important să blocaţi modificările aduse timpului de expunere (în cazul în care fotografiaţi pe un mod automat) sau să fotografiaţi pe modul manual pentru a obţine o valoare constantă a expunerii.

Valoarea timpului de expunere trebuie să fie aceeaşi în fiecare fotografie pentru a obţine o lumină uniformă în cadrul final. Acest lucru se poate realiza prin apăsarea butonului de blocare a expunerii sau prin realizarea fotografiei pe modul manual.

În momentul în care toate detaliile tehnice sunt reglate puteţi începe să realizaţi cele “n” fotografii ce vor compune panorama. Începeţi întotdeauna din partea stângă (în cazul în care sunteţi dreptaci) şi declanşaţi din două în două treimi de cadru. Declanşarea în acest mod reprezintă faptul că o treime din fotografia precedentă se va regăsi şi în fotografia următoare, creându-se astfel o zonă a elementelor comune.

În cazul în care dispuneţi de un trepied veţi putea realiza panoramele mult mai uşor, menţinând o mişcare uniformă fără diverse greşeli ce le-aţi putea realiza în mod normal. Dacă alegeţi să realizaţi panorama de pe trepied puteţi achiziţiona şi un cap panoramic ce va înlătura eventuale distorsiuni creeate în urmă rotaţiei.

Achiziţionarea unui cap panoramic reprezintă varianta mai costisitoare pentru a realiza panorame şi poate fi înlocuită cu o mişcare sigură a mâinii şi cu respectarea anumitor reguli precum cea a celor două treimi de cadru.

Cum realizăm o panoramă - Setările tehnice

Care sunt parametrii ce nu trebuie modificaţi?

Pentru a obţine o panoramă cât mai reuşită este important să creeaţi încă de la început cadre aproximativ identice din punct de vedere tehnic pentru a nu da naştere unor fluctuaţii de lumină ce vor strica aspectul întregului cadru.

Unul dintre cei mai importanţi parametrii tehnici este timpul de expunere. Modificând timpul de expunere chiar şi cu o treaptă de la un cadru la altu veţi creea o diferenţă a luminii existente ce va fi foarte evidentă în locurile de imbinare a fotografiilor.

Menţinerea unor valori exacte a timpului de expunere se poate realiza prin măsurarea expunerii manual fiind necesară astfel evitarea oricărui mod automat/semi-automat ce modifică unul dintre parametrii.

Valoarea diafragmei este deasemenea foarte importantă datorită faptului că poate intensifica sau scădea contrastul existent în cadrele ce alcătuiesc panorama. În cazul în care realizaţi o panoramă interioară modificând valoarea diafragmei se va modifica atât câmpul de profunzime cât şi intensitatea anumitor reflexii şi a anumitor zone mai puţin luminate din cadru.

Unul dintre parametrii ce nu trebuie modificat este şi temperatura de culoare (white-balance). Modificând valoarea acestui parametru veţi obţine o gamă de culori diferită în fiecare cadru, fiind astfel necesară foarte multă muncă în etapa post-procesării pentru a compensa această diferenţă.

Cum realizăm o panoramă - Unirea fotografiilor

Cum unesc fotografiile pentru a evita urmele zonelor de îmbinare?

După ce aţi realizat toate fotografiile necesare obţinerii unei panorame este momentul să le unţiti fie manual fie cu ajutorul unui software de îmbinare. Voi începe întâi cu prezentarea variantei de îmbinare manuală a fotografiilor prin intermediului arhicunoscutului soft, Adobe Photoshop.

Pentru a uni fotografiile începeţi prin deschiderea tuturor şi realizarea unui nou document de o lăţime/lungime ideală pentru a cuprinde toate cadrele. Adăugaţi apoi primele două fotografii şi îmbinaţi-le în aşa fel încât să obţineţi o zonă comună iar apoi să ştergeţi marginea interioară a celei de-a doua fotografie.

Repetaţi procedura pentru fiecare imagine iar în final uniţi-le pentru a crea panorama. Veţi obţine cu siguranţă o diferenţă de poziţionare a cadrelor, însă aceea va fi eliminată prin decuparea imaginii pentru dimensiunile finale. În urma realizării acestui scurt procedeu veţi obţine o panoramă destul de bine realizată fără urme evidente în zonele îmbinărilor.

Varianta de “îmbinare automată” a fotografiilor este la îndemâna oricui nefiind necesare cunoştiinţe în diverse programe de editare grafică. Pentru unirea fotografiilor necesare realizării panoramei următoarele softuri vă pot fi de mare ajutor: RealViz Stitcher, Panorama Tools, Microsoft ICEAutoStitch, AutoPano, 360 degrees of freedom şi Panorama Factory. Lista softurilor pentru realizarea panoramelor este foarte lungă, existând foarte multe ce vă pot uşura munca din programele clasice de editare foto. Personal, recomand Microsoft ICE, mi s-a părut cel mai simplu de utilizat oferind totodată rezultate extrem de bune.

Cum realizăm o panoramă

Care sunt accesoriile necesare realizării unei panorame?

Unul dintre accesoriile indispensabile realizării panoramelor este clasicul trepied ce nu ar trebui să lipsească din geanta foto a fiecărui pasionat de fotografie. Trepiedul vă va ajuta foarte mult în realizarea unei panorame oferindu-vă un punct fix de sprijin în jurul căruia puteţi roti aparatul fără a varia distanţa de la un cadru la altu.

Un alt accesoriu foarte important este filtrul gradual (despre filtrele foto), filtru ce vă poate ajuta să expuneți corect întreg cadrul în cazul în care surprindeți o parte din orizont sau aveți soarele în prim plan. Filtrul vă va subexpune unul dintre planuri, ajutându-vă să aveți o expunere uniformă pe întreg cadrul.

Un ultim accesoriu desul de important este capul panoramic ataşat unui trepied normal. Folosind un cap panoramic veţi evita toate distorsiunile ce pot strica întreg aspectul panoramei finale. Preţul unui astfel de accesoriu este însă foarte mare şi aproape inaccesibil pentru majoritatea pasionaţilor de fotografie. Puteţi însă realiza acelaşi lucru şi fără un cap panoramic, creând o serie de mişcări ale mânii ce vor rezulta cadre din aceeaşi perspectivă, evitând astfel în mare parte distorsiunile.

Cum realizăm o panoramă



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.