Adăugat pe 17 ianuarie 2015 de Dragoș Asaftei in Portofolii
 
 

Adi Popa: „În fotografia culinară e vorba de pofta ochiului în primul rând”

Fotografie culinară de Adi Popa
Fotografie culinară de Adi Popa

În urmă cu câteva zile am avut ocazia să petrec câteva ore alături de fotograful Adi Popa și să povestim despre fotografia culinară. Face asta de câțiva ani buni, iar de 2 ani lucrează și cu Chef Joseph Hadad, fotografiind preparatele din restaurantul său. Aici ne-am și întâlnit miercuri, când Adi se pregătea să mai fotografieze un preparat. Mai asistasem până atunci la câteva secvențe din ședințe foto de food, dar niciodată de la început și până la sfârșit. De la pregătirea echipamentului, de la așezarea mâncării în farfurie și până la rezultatul final.

Totul a început cu Adi care și-a aranjat luminile și masa în așa fel încât mâncarea să fie iluminată corespunzător, iar farfuria să fie pusă într-un context. „E foarte important să fii atent la umbre și la zonele luminate puternic, să ai un echilibru între ele”, îmi spunea Adi în timp ce lucra la aranjatul luminilor.

Îl urmăream pe Adi și înțelegeam pe parcurs cât de mult înseamnă ca în fotografia culinară, precum și în alte genuri fotografice, să cunoști bine omul pe care-l fotografiezi sau pentru care fotografiezi. Lucrând de mai bine de 2 ani împreună, Adi a învățat să anticipeze nevoile lui Chef Hadad, dar și care sunt așteptările sale. Pe de altă parte, Chef Hadad are încredere în Adi și știe că îi va fotografia mâncarea în așa fel încât ea să facă întâi poftă ochiului privitorului.

N-ai zice că sunt atât de multe detalii care contează în fotografia culinară. Înainte să se apuce Adi de fotografiat, Chef Joseph Hadad a aranjat mâncarea în farfurie. 14 ingrediente au intrat în preparatul pe care urma să-l fotografieze Adi. 14. Toate puse atent în așa fel încât să creeze întâi un spectacol vizual. Să te atragă, să-ți placă, să-ți facă poftă. Un detaliu care face diferența e dat de uleiul cu care sunt unse atent anumite preparate. Spre exemplu o frunzuliță de busuioc. Uleiul va scoate în evidență toate nervurile, creând, așa cum ziceam, acel spectacol vizual și la nivel de detalii.

În tot acest timp am povestit cu Adi despre fotografia culinară și-am aflat pe parcurs că durează uneori chiar și 7-8 ore să fotografieze 3-4 preparate, tocmai datorită atenției la detalii. Fiecare produs este gândit într-un fel și trebuie fotografiat corespunzător. Deși la prima vedere ar părea ceva simplu, nu este deloc așa.

Mulți cred că este ușor, dar e o nișă care presupune foarte multă muncă, multe ore de studii și cercetare. E complicat să reușești să arăți textura, relieful, minunățiile din farfurie, dar când îți iese un cadru cum vrei tu, satisfacția este enormă. Paradoxal, gustul se transmite prin vizual și asta nu e simplu deloc.”

L-am rugat apoi pe Adi să ne spună un sfat pentru cei care ar vrea să se apuce de fotografia culinară.

Să se documenteze. Să nu creadă că să pozezi mâncare e floare la ureche. Să înceapă cu lucrurile simple. Cu un măr. Poate fi fotografiat în mii de variante. Să experimenteze mult, să intre într-o bucătărie de nivel înalt, să înțeleagă pasiunea chefilor. E o lume extrem de frumoasă, plină de pasiune și muncă multă. Sunt fotograful cu care Chef Joseph Hadad lucrează de 2 ani și mă bucur că i-am câștigat încredere. Suntem împreună într-un proiect important, muncim la o carte de bucate de lux. Este o experiență incredibilă să vezi bucătăria dusă la nivel de artă. Pentru acest proiect am ajuns la mii de fotografii, majoritatea macro. Lucrez și cu site-ul Bucataras.ro. Împreună cu echipa de acolo am făcut fotografii pentru clienți ca Philips, Delaco, Electrolux sau Kilostop.”

Mulțumim, Adi! În continuare veți putea vedea câteva fotografii de making of de la ședința foto la care am asistat. Iar apoi, cu avertizarea că ți se face poftă instant, veți vedea o serie de fotografii culinare făcute de Adi. 

Fotografii culinare făcute de Adi Popa

Pe Adi Popa îl puteți urmări pe pagina de Facebook Photochef by Adi Popa.

 



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.