În toiul acestei veri Sony lansa două noi modele de aparate foto compacte în România, Sony RX1R și RX100 II, ambele cu specificații tehnice de top și cu atuuri semnificative în fel și fel de situații. În această perioadă noi testăm cel de-al doilea model, Sony RX100 II, un upgrade considerabil faxă de RX100, un aparat compact cu un senzor destul de mare și cu un obiectiv care are deschiderea diafragmei de f/1.8 în prima parte a plajei focale.
Principalul avantaj al lui RX100 II este senzorul. Spre deosebire de competitorii din gama sa, acest model vine cu un senzor cu dimensiunea de un inch. Este, în momentul de față, aparatul compact cu cel mai mare senzor de acest fel (eliminăm, deci, senzorul full-frame de pe RX1R). Un alt avantaj îl constituie obiectivul care pornește de la diafragma f/1.8. E un obiectiv luminos la capătul wide care ajută la oferirea unor rezultate bune în lumină slabă.
Că tot veni vorba de lumină slabă, acesta este primul test la care l-am supus pe compactul de la Sony. Am realizat o serie de fotografii de noapte în centrul Bucureștiului. Haideți să vedem rezultatele.
Am fotografiat în mare parte pe modul prioritate diafragmă, la capătul wide (deci cu f/1.8), lăsând aparatul să aleagă singur timpul de expunere. În general a ales timpi de expunere cuprinși între 1/15-1/30s, suficient pentru a capta o cantitate mare de lumină și pentru a evita totodată fotografiile mișcare.
Nivelul de zgomot nu este deloc vizibil. Am fotografiat cu sensibilități ISO de până la 3.200-6.400. Zgomotul, așa cum ziceam, e aproape inexistent. Și asta se datorează, așa cum ziceam la început, senzorului foarte bine construit. Și obiectivului. Și pentru că nu vorbim fără să avem o bază reală, priviți fotografiile pe care le-am obținut. 🙂