LOADING

Type to search

Idee pentru fotografiatul ghioceilor în câteva minute

dragosasaftei 3 years ago

Îmi aduc aminte că eram tare fericit când am găsit prin casă un acvariu mai vechi și mi-am dat seama că dacă-l umplu cu apă pot face câteva fotografii mai interesante. Nu știu dacă și mai reușite, dar cel puțin mai diferite decât făceam până atunci. Era tot perioada asta, începutul primăverii, și aveam un buchet de ghiocei pe care nu știam cum să-l mai fotografiez.

Așa că m-am folosit de acvariul respectiv. Pentru că nu-i nimic complicat și nici nu durează foarte mult timp, am să listez aici pașii pe care i-am urmat ca să obțin fotografiile de la finalul articolului.

  • Am umplut acvariul cu apă. Puteți amesteca apa cu vopsea ori tempera și obține astfel o opacitate mai mare și niște culori mai.. interesante. Acvariul poate fi înlocuit cu un bol de apă ori un vas de yena pentru gătit la cuptor. 🙂
  • Am pus ghioceii pe fundul acvariului și ca să nu se ridice la suprafață le-am pus pe codițe niște greutăți, ce-aveam la îndemână. După ce i-am fotografiat așa, am ridicat greutatea și i-am lăsat să se ridice la suprafață, folosindu-mă apoi în cadre și de reflexia apei.
  • Pentru lumină am folosit un bliț extern pe care l-am pus în spatele acvariului. Lumina de la bliț am „domolit-o” folosindu-mă de o coală albă de hârtie. Dacă vreți mai multă lumină puteți pune în partea opusă, cea în care este aparatul, o bucată de staniol care să joace rolul unei blende. Veți avea astfel lumină pe ambele părți ale ghiocelului, una de umplere pe partea din față și una de contur pe partea din spate.
  • Am pus apoi aparatul pe un trepied și am încadrat. Blițul l-am declanșat folosindu-mă de un set de triggere, Micnova FT-4C pe atunci, care și-a făcut treaba destul de bine.
  • Setările pe care le-am folosit au fost: 1/100s (pentru sincronizarea blițului cu aparatul), f/6.3 (pentru o profunzime mare de câmp și pentru ca bulele de aer să se vadă bine conturate), ISO 200-400 sau mai mult când aveam nevoie mai mult din lumina ambientală, iar blițul l-am declanșat la un sfert din puterea lui maximă. Ajustările le veți face oricum în funcție de locul în care fotografiați voi.
  • Ultimul lucru pe care l-am făcut înainte să declanșez a fost să stopesc cu un pulverizator de apă partea exterioară a acvariului. Așa am adăugat fotografiei și mai multe bule de aer/picături de apă care să contribuie la compoziția cadrului.

Și asta a fost tot. Am editat apoi fotografiile rapid în Adobe Lightroom și atât. E bine de știut că dacă vreți ca apa să aibă o culoare diferită puteți folosi coli colorate în locul celei albe de difuzie. La fel vă puteți juca și cu temperatura de culoare. Rezultatele pe care le puteți obține sunt ca cele de mai jos.

Fotografiile le-am făcut cu un Nikon D7000 și obiectivul de 50mm f/1.8. Dar se pot face fără probleme și cu 18-55-ul clasic.

Primăvară frumoasă și cu spor la fotografiat! 🙂 

Ți-a fost util articolul? Distribuie-l mai departe!


You Might also Like

4 Comments

  1. Claudiu C. 1 March 2015

    Multumesc pentru sugestie. Nu ma gandisem la asta pana acum, dar o sa incerc cat mai curand.

    Apropo, ai o greseala in articol: “culori mai.. interesnate.”

    Reply
    1. Dragoș Asaftei 1 March 2015

      Corectez acum, merci! Spor la fotografiat! 🙂 Poate ne arati aici rezultatele!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *