LOADING

Type to search

Haide la un Instameet în hangarele Tarom: sâmbătă, 23 mai

dragosasaftei 3 years ago

Acum câțiva ani venisem pentru prima oară la București cu ai mei să luăm o cunoștință de la aeroport. Nu mai fusesem până atunci pe Otopeni, iar în cele 2-3 ore de așteptare pe care le petrecusem acolo am străbătut aeroportul în lung și-n lat căutând un loc din care să se vadă avioanele ori hangarele mai bine. L-am și găsit la un moment dat chiar la restaurantul care are vedere spre o astfel de zonă.

Nu m-am plictisit în următoarele 2 ore cât am stat să mă uit la avioane. Dar nici acum nu s-au schimbat prea multe. De fiecare dată când zbor mă uit fascinat la avioane, la întreg aeroportul și la cum se întâmplă lucrurile.

Așa că dacă sunteți pasionați și voi de treaba asta faină cu avioanele, am să vă dau o veste care cred că o să vă bucure! Sâmbătă, 23 mai, de la ora 12:00, la sediul TAROM, oamenii care au organizat treaba asta faină, de pe Calea Bucureștilor, nr. 222F, Otopeni, Ilfov. Dacă bine știu e pentru prima oară când compania de transport aerian se implică într-o activare pe Instagram. Și e un început extaordinar de promițător. Felicitări Irinei și întregii echipe dispuse să facă astfel de activități! 🙂

Eu n-am să pot ajunge, dar am să privesc cu sufletul la gură imaginile realizate de cei care or să fie acolo. Dacă vreți să mergeți la Instameet trebuie să îi scrieți Irinei Alexe – irina.alexe@tarom.ro datele voastre: numele complet alături de seria și numărul de buletin, din motive de securitate.

Ți-a fost util articolul? Distribuie-l mai departe!


You Might also Like

1 Comments

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *