Adăugat pe 10 iulie 2013 de Dragoș Asaftei in Review
 
 

Noi fotografii realizate cu Sony WX300, aparatul de buzunar

Noi fotografii cu Sony WX300
Noi fotografii cu Sony WX300

Vă întrebam ieri dacă aparatele compacte cu zoom mare sunt de viitor. Așteptăm cu mare interes răspunsurile voastre, suntem tare curioși să vedem cum sunt privite astfel de aparate. Din noua gamă Sony – cea care făcea subiectul discuției – noi am testat în urmă cu câteva luni modelul WX300, cel mai mic aparat din lume cu zoom optic 20X. Și asta se simte. E atât de mic încât abia îl simți în mână. Ieri, la evenimentul Sony auzeam întrebări precum: E o machetă? Nu are baterie? De ce-i așa ușor?

Întrebări potrivite, de altfel. Când îl iei în mână nu-l prea simți. E mai mic decât un pachet de țigări, e aproape cât un telefon, e destul de rapid, are zoom optic 20X, o calitate ok a senzorului și un preț nu foarte mare raportat la toate aceste specificații. Sony WX300 costă în momentul de față 1.499 de lei. E un preț măricel, dar ok ținând cont că vine la pachet dimensiunea foarte, foarte mică, fapt care se simte imediat de îndată ce-l folosești.

Noi revenim acum cu o serie de fotografii pe care le-am realizate cu WX300-le în aprilie. Haideți să vedem întâi câteva cadre pe timp de zi cu un cer înnorat și o lumină deloc plăcută. Rezultatele? Mulțumitoare! 

Și acum câteva fotografii de noapte realizate din mână. Aici a fost o adevărată provocare. Senzorul și aparatul micuț nu vin în ajutorul tău dacă vrei să fotografiezi noaptea. Desigur, rezultatele sunt utilizabile și probabil că ar fi fost și mai bun realizate de pe un trepied. Din mână, cu ISO 1600, fotografiile ies astfel. Desigur, nu te aștepți la calitatea unui D-SLR când iei un astfel de aparat, motiv pentru care, raportându-ne la scopul lui și la ideea pe baza căreia a fost conceput, putem spune cu încredere că fotografiile sunt decente, chiar și pe timp de noapte, cu ISO mare, din mână. :-) 



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.