Adăugat pe 16 septembrie 2016 de Răzvan Popescu in Știri
 
 

Noul mirrorless Canon M5 și obiectivul all-around 18-150mm

noul-canon-m5-18-150mm
noul-canon-m5-18-150mm

Canon a lansat azi noul mirrorless Canon EOS M5! Este primul model EOS care folosește procesorul Canon DIGIC 7. Cea mai bună tehnologie de imagistică cu un senzor CMOS APS-C de 24,2 megapixeli ce folosește AF Dual Pixel CMOS pentru o mai bună claritate și precizie a imaginilor și pentru filme mai dinamice. Acest senzor este un mare pas înainte în linia de mirrorlessuri de la Canon.

Acest model a depășit cu mult modelul M3 prin punctele de control adăugate, o capacitate de a fotografia în rafală de 7fps, și filmarea la rezoluție de 1080/60p cu o stabilizare pe 5 axe.

Chiar și când e folosit vizorul electronic, ecranul de 3” ce se poate roti în sus până la 85 de grade și în jos până la 180 de grade permite focalizarea prin atingerea acestuia.

Cu ce vine Canon EOS M5?

Un senzor CMOS APS-C de 24.2 Megapixeli, alături de un procesor de imagine DIGIC 7 și cel mai rapid motor de focalizare din toată seria M de la Canon ajută fotograful să realizeze imagini clare, cu un sharp foarte bun, de înaltă rezoluție și filme Full HD. Toate acestea ajută foarte mult la coloristică și la surprinderea delicateții luminii.

Procesorul DIGIC 7 oferă o putere de procesare a imaginii mult mai mare. Astfel se obțin imagini cu un plus de detaliu, tonalități mai bogate, distorsiuni mai puține, dar și o urmărire a subiecților în filmări cât și în fotografii. Acesta, împreună cu autofocalizarea Dual Pixel CMOS, fac ca focalizarea să fie una de nivel DSLR.

Senzorul CMOS de 24.2 megapixeli include micro-lentile fără spații pentru a maximiza câmpul senzorului. Astfel crește sensibilitatea pixelilor la lumină și scade probabilitatea apariției unui zgomot digital mare. Un dynamic range mai bun, umbre și contraste frumoase. Același senzor îți permite alegerea unui ISO de până la 25.600 – mai puține probleme în condiții de iluminare slabă.

Fan al fotografierii/filmării subiectelor în mișcare, oricare ar fi ele?

Canon EOS M5 vine în ajutorul tău și de data aceasta. Un buffer puternic te lasă să fotografiezi 7 cadre pe secundă, sau 9 cadre cu AF fix. Filmează Full HD 60p cu stabilizarea pe cinci axe a camerei foto pentru a menține clare cadrele, chiar și cu obiective fără stabilizare. Funcții de Wi-Fi, NFC dar și Bluetooth!

Conectivitatea Bluetooth permite o conexiune constantă între smartphone și aparatul foto. O tehnologie interesantă reduce consumul bateriei. Puteți folosi astfel telefonul pe post de telecomandă simplă.

Beneficiile modelului EOS M5:

  • Calitate EOS fără compromisuri, într-un corp cu adevărat portabil
  • Surprinde momentele spontane
  • Perfect pentru filmări creative la rezoluție Full HD
  • Toată puterea și flexibilitatea gamei EOS
  • Distribuiți imaginile și filmele dvs. în toată lumea – instantaneu
  • ISO de până la 25.600

Când va fi disponibil?

Canon EOS M5 va fi valabil la magazinul Canon online sau la dealeri autorizați în Noiembrie 2016 la un preț estimativ de $979.99 (aproximativ 3,876 RON), anunțat pentru SUA, doar pentru corp. Vor fi disponibile și kit-uri, de exemplu cele de la F64:

Tot astăzi Canon a lansat și oiectivul Canon EF-M 18-150mm F3.5-6.3 IS STM , un obiectiv universal ideal pentru aparatele din seria M de la Canon.

Cu ce se remarca acest obiectiv? 

  • Un zoom optic versatil de 8,3x
  • Stabilizator de imagine în 4 stopuri pentru cadre clare realizate cu aparatul în mână la timpuri lungi de expunere
  • O greutate de doar 300 g, într-un corp compact, ușor de transoprtat
  • Focalizare STM silențioasă în timpul filmării și nu numai
  • Bokeh creativ datorită diafragmei cu o deschidere maximă de 3.5 (la focală mică)
  • 2 elemente asferice și unul UD (Ultra-low Dispersion)

Un obiectiv versatil, ce poate înlocui o serie de obiective, de la superangular până undeva aproape de un teleobiectiv. Funcția Dynamic IS ajută la obținerea de cadre clare din mișcare și funcționează în același timp cu stabilizarea digitală pe 5 axe de pe Canon EOS M5.



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Răzvan Popescu

 
Avatar of Răzvan Popescu
Sunt pasionat serios de fotografie de acum 2 ani de când încerc să transmit ceva prin fotografiile mele. Îmi place să fotografiez orice dar în principiu mă bazez pe fotografia de natură cu toate ramificațiile ei, dar și pe cea de portret și eveniment.