LOADING

Type to search

5 lucruri despre noile camere foto Panasonic GX9 și TZ200

dragosasaftei 4 months ago

Panasonic a anunțat ieri în cadrul Panasonic Convention din Lisabona, Portugalia, două noi aparate foto: un mirrorless de dimensiuni medii – GX9 și un compact travel zoom cu senzor de 1 inch – TZ200. Am parcurs specificațiile fiecăruia în parte și am ales câte 5 lucruri pe care merită să le știi despre cele două aparate, în contextul în care Panasonic ajunge din ce în ce mai frecvent în opțiunile celor care vor să își cumpere un mirrorless ori o cameră foto compactă. Cel puțin pe segmentul mirrorless, ultimii doi ani au început să fie mai buni pentru Panasonic, cu atât mai mult după lansarea GH4 (acum GH5 și GH5s), care a atras pasionați din zona video.

Mirrorless-ul de dimensiuni medii – Panasonic GX9

  • Are senzor de 20.3MP fără filtru low-pass: asta înseamnă imagini mai sharp în majoritatea situațiilor.
  • Sistemul de focalizare de tehnologie nouă este rapid (autofocus în 0,07 secunde) și permite declanșarea cu 6 cadre pe secundă în modul de focalizare continuă (9 cu focalizare singulară, AF-S) – la acest capitol Sony încă reușește să domine tot ce înseamnă rapiditate. Totodată, declanșarea rapidă se poate face și silenios datorită obturatorului electronic.
  • Sistemul de stabilizare e unul „dublu”, cuprinzând atât stabilizarea senzorului pe 5 axe, cât și cea optică pe 2 axe, câștigându-se până la 4 trepte de expunere.
  • Filmează 4K cu 30 de cadre pe secundă, păstrând modul 4K Photo care-ți permite să salvezi oricare din cele 30 de cadre dintr-o secundă. De aici pornește și funcția de Post Focus, cu ajutorul căreia poți schimba apoi punctul de focalizare. Un alt feature este funcția 4K Cropping care simulează un pan pe durata filmării, imitând într-o oarecare măsură un slider.
  • GX9 are, desigur, conectivitate Wi-Fi și Bluetooth și folosește card SD.

Prețul la care se va vinde noul Panasonic GX9 (doar body) este de aproximativ 4.500 de lei, costând cu aproape 1.000 de lei mai puțin decât predecesorul său, GX8, în momentul lansării.

Compactul Travel Zoom – Panasonic TZ200

  • Senzorul are dimensiunea de 1 inch (calitate bună a imaginii în lumină slabă ori în situații mai dificile) și rezoluția de 20 de megapixeli.
  • Obiectivul este stabilizat optic pe 5 axe și are un zoom de 15x, pornind de la 24mm (focală suficient de largă pt. peisaje ori spați mici). În același timp obiectivul permite apropierea de subiect până la doar 3 centimetri, în modul macro.
  • Tehnologia de focalizare rapid (DFD – Depth from defocus) prezentă și pe GX9 permite obținerea clarului în 0,1 secundă.
  • Filmează 4K cu până la 30fps, iar modul Live Cropping permite panoramări stabile, din mână, pentru obținerea unor cadre curate.
  • Are și el conectivitate Wi-Fi și Bluetooth și, pe lângă asta, permite prelucrarea fișierelor RAW direct din cameră.

Prețul preconizat pentru Panasonic TZ200 este de 3.500 de lei.

Ți-a fost util articolul? Distribuie-l mai departe!


f64.ro

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *