Adăugat pe 16 ianuarie 2014 de Dragoș Asaftei in Portofolii
 
 

20 de peisaje realizate de Ovidiu Lazăr, fotograful român publicat recent pe National Geographic

Peisaje realizate de Ovidiu Lazăr
Peisaje realizate de Ovidiu Lazăr

Priviți fotografia de mai sus. Probabil c-ați mai văzut-o pe rețele sociale sau în presa națională – Adevărul ori în cea internațională – Daily Mail. Este un peisaj montan surprins de un fotograf român și care a ajuns într-o selecție realizată de National Geographic.

Fotografia unui peisaj la apus și apariția pe National Geographic

Săptămânal rubrica Your Shot de pe site-ul National Geographic invită fotografii la o provocare cu o tematică specifică. În prima săptămână din acest an tema a fost Golden Hour, iar fotografi din toată lumea au trimis peste 20.000 de fotografii.

Printre cele înscrise s-a numărat și o fotografie realizată de Ovidiu Lazăr. Ca o confirmare a faptului că fotografia înscrisă de el e una foarte reușită a venit selecția pe care a publicat-o National Geographic după încheiere competiției. Fotografia lui Ovidiu se regăsește printre cele mai bune înscrise din toată lumea. Puteți vedea aici selecția de care vorbim.

E o realizare să-ți fie aleasă o fotografie de a ta dintr-un număr de peste alte 20.000 înscrise, motiv pentru care îl felicităm pe Ovidiu și îi mulțumim pentru că ne-a acceptat invitația de a descrie în câteva cuvinte momentul surprins și de a-i publica fotografiile!

Ovidiu Lazăr este un fotograf din Bistrița pasionat de tot ce înseamnă fotografia de peisaj. Și nu orice peisaj, ci peisajul montan. Urcă lunar de cel puțin două ori pe munți și fotografiază locuri pe care mulți dintre noi nu le-am vedea altfel.

Întrebându-l cum a realizat fotografia de care vorbim, Ovidiu ne spune: „Nu e o poveste spectaculoasă. Fotografia e făcută într-o duminică de noiembrie, anul trecut, la coborârea de pe Vârful Roșu, spre apus. Ne cam grăbeam să nu ne prindă plafonul de ceață pe întuneric, e cam greu să găsești traseul în astfel de condiții. Dar când am văzut cum se colorează ceața am oprit și am realizat fotografia.

Apoi l-am rugat să ne dea un sfat nouă, tuturor, pentru fotografia de peisaj. „Faceți drumeții cât mai multe, subiectele nu vin singure, trebuie căutate!”, ne spune Ovidiu.

Haideți să ținem cont de sfatul lui! Noi vă invităm la o primă drumeție prin 20 dintre peisajele minunate pe care le-a realizat.

Pe Ovidiu Lazăr îl puteți urmări pe Facebook sau pe blogul personal



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.