Adăugat pe 11 noiembrie 2012 de Dragoș Asaftei in Sfaturi utile
 
 

Printr-un punct trec o infinitate de drepte

Exemplu - Fotografii cu trandafiri
Exemplu - Fotografii cu trandafiri

Asta învățam în clasa a V-a fiecare dintre noi. Conform geometriei euclidiene, printr-un punct trec o infinitate de drepte. Ei bine, acest principiu este valabil și în fotografie. Doar că punctul este subiectul, iar dreapta este perspectiva. Lumea înconjurătoare e limitată, sau cel puțin așa o percepem noi. Avem munți, avem câmpii, avem străzi și așa mai departe. Avem subiecte. Dar până când? La un moment dat, fiecare subiect va fi fotografiat cel puțin măcar o dată.

Să o luăm altfel. Roata a fost deja inventată. Important e cum o îmbunătățește fiecare. Exact ca în fotografie. Fiți convinși că un ghiocel, oricât de special ar fi el, a mai fost fotografiat cel puțin încă o dată de o altă persoană. Și aici mă refer, bineînțeles, la un ghiocel asemănător, nu același. La fel e și cu peisajele. La fel e și cu portretele. Unicitate în subiect nu prea mai există. Ca fotograf îți poți diferența în schimb atitudinea prin perspectiva pe care o oferi.

Ca fotograf, te diferențiezi prin perspectivă, nu prin subiect

Haideți să luăm un exemplu concret. În câte feluri poți fotografia un trandafir? În multe! Eu am făcut o selecție cu câteva dintre fotografiile pe care le-am realizat eu, de-a lungul timpului, unor trandafiri. Se diferențiază de restul prin modul din care sunt privite. Rețineți, același subiect, perspective diferite! :)

Exemplu - Fotografii cu trandafiri

Exemplu - Fotografii cu trandafiri

Exemplu - Fotografii cu trandafiri

Exemplu - Fotografii cu trandafiri

Exemplu - Fotografii cu trandafiri

Și aș fi putut continua cu multe alte exemple această listă. Bineînțeles, nu e ușor să găsești o perspectivă diferită a unui peisaj, spre exemplu, fotografiat deja în mii și mii de feluri. Dar poți să îl pui în corelație cu altceva și să obții un alt context. Alternative sunt, trebuie doar să le găsești. Pentru că despre asta este lumea fotografiei, despre viziune, și nu neapărat despre tehnică.

Doar așa poți ieși în evidență, doar așa te poți face cunoscut. De altfel, așa e în orice domeniu. În urmă cu ceva timp îmi povestea cineva că nu e de acord cu turele foto pentru că fiecare fotografiază același subiect. Așa, și? Probabil acelei persoane îi era frică mai degrabă de faptul că restul ar fi fost mai capabili. Odată ce ai găsit acea perspectivă care să facă un click în mintea privitorului, poți fi sigur că deja te-ai diferențiat de restul.



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.