Provocări în fotografierea oamenilor: Prigat #TimeOut, discuție cu fotografii implicați

Provocări în fotografierea oamenilor: Prigat #TimeOut, discuție cu fotografii implicați
Provocări în fotografierea oamenilor: Prigat #TimeOut, discuție cu fotografii implicați

De la mijlocul verii și până de curând, în 5 orașe din țară, s-a desfășurat campania Prigat #TimeOut – #AtletideZicuZi. Pe scurt, 5 fotografi din 5 orașe diferite au fost provocați să surprindă oamenii în imagini, în timpul lor liber, și să le afle povestea. În total au fost fotografiați aproape 200 de oameni. Chris Nemes, Alex Mateiu, Vlad Moldovean, George Stan sunt patru dintre fotografi. Alături de ei am fost și eu, găsind provocarea lansată de Prigat drept una foarte interesantă.

Îmi aduc aminte cum acum câțiva ani îmi era foarte greu să fotografiez oamenii. Pe măsură ce-am prins „curaj”, am început să înțeleg farmecul în a fotografia chipurile și în a surprinde emoțiile. Despre această provocare am discutat cu fiecare din cei patru fotografi și iată ce am aflat. :-)

Câți oameni ai fotografiat pe parcursul campaniei? A fost greu să îi convingi? Care a fost cea mai mare provocare?

Chris Nemes: „Am fotografiat 40 de persoane. Partea de convingere a fost mai ușoară decât mă așteptam. Adică personal eu poate aș fi devenit suspicios dacă cineva intră în vorbă din senin și pare că vrea ceva de la mine, fie aia și doar o fotografie. Dar poate faptul că cei abordați aveau ocazia să povestească despre ei așa cum sunt fără să trebuiască să promoveze ceva în mod direct i-a făcut mai deschiși. Joe Mcnally, unul din fotografii mei preferați, consideră camera foto un pașaport în viețile altora și cred că sunt de acord.

Cea mai mare provocare a fost să-mi adun curajul să deschid conversații din senin cu necunoscuți fără să par un ciudat. A fost ca un joc social din care am putut învăța câte ceva și despre mine; cred că am făcut upgrade la abilitățile de a intra în vorbă cu persoane complet noi.”

Alex Mateiu: „Pentru Prigat am fotografiat 50 de persoane si a fost mai greu decat m-am asteptat. Cea mai mare provocare a fost sa le “fur” 10min din timpul lor si sa ii conving ca nu avem nimic ascuns in spate, ca nu le folosim datele personale in alte scopuri decat cele mentionate in contract, ca nu incercam sa le bagam altceva pe sub nas. Acest lucru se datoreaza faptului ca prea multe persoane umbla pe strada si incearca sa “agate” persoane pentru “cauze nobile”.”

Vlad Moldovean: „Am fotografiat inspre 40 de oameni, dintre care o buna parte imi erau cunoscuti, pe ei i-am convins mai usor. Oameni care nu te cunosc sunt super reticenti la semnat contracte pe strada, mai ales ca din ce am observat foarte putni isi cunosc drepturile de imagine si ce presupune cedarea lor.Pentru mine marea provocare a fost pozatul in lumna naturala eu pozand aproape exclusiv in studio unde am control deplin asupra a tot ce se intampla.”

George Stan: „Am fotografiat 57 de persoane. Persoanele intre 30-50 de ani sunt reticiente. Nu a fost greu sa ii conving. Cea mai mare provocare a fost greul sa isi dea acordul pentru publicarea fotografiei.”

Care a fost cea mai tare experiență sau întâlnire cu unul dintre oamenii fotografiați?

Chris Nemes: „Fiecare a avut ceva special în povestea lor, chiar dacă unii poate nu lăsau impresia asta înainte să intri în vorbă cu ei. Cei mai colorați (la propriu și la figurat) au fost o mână de trei prieteni îmbrăcați în costume de spandex în culorile naționale. I-am întâlnit la un festival de muzică, a fost vâlvă în jurul lor când au apărut, toată lumea vroia să-și facă poze cu ei. Programatori toți trei, au avut șansa să plece în străinătate, dar nu au făcut-o, și ținutele tricolore au fost modul prin care vroiau să-și arate afecțiunea de patrie.”

Alex Mateiu: „Cea mai interesanta experienta a fost sa intalnesc un om deschis, calm, echilibrat care are un local dragut la noi in TImisoara (La pisici).”

Vlad Moldovean: „A fost fain cand povesteam cu o prietena de campanie si provocarile ei intrun bar si barmanul s-a oferit sa imi pozeze, sincer cred ca e una din cele mai reusite fotografii pe care le-am facut in campanie.”

George Stan: „Cea mai tare experienta e cand am fotografiat un colonel in marina militara. Pentru ca la randul meu am terminat Academia Militara Navala Mircea Cel Batran, am inteles si am rezonat pe mai multe discutii.”

Cum reacționează oamenii din orașul tău când vine vorba de astfel de provocări?

Chris Nemes: „Mi s-au părut mai perceptivi decât mă așteptam. Dacă mă refuzau (cred că au fost vreo 4 persoane), o făceau într-un mod diplomat. Un cuplu cu tatuaje peste tot și care poate păreau mai inabordabili s-au dovedit a fi persoane foarte calde. Prima semnătură am obținut-o de la un alt cuplu simpatic cu un bebe care au fost destul de reticenți, dar după ce au văzut imaginile am ajuns să ne dăm add pe Facebook.

Consider că fotografia de oameni e 80% psihologie și 20% tehnică, și cred că dacă vedeau că sunt autentic și nu încerc să le vând ceva, ci doar să aflu mai multe despre ei pentru că îmi părea interesant ce fac sau cum arată, le era mai ușor să se simtă degajați.”

Alex Mateiu: „Oamenii la noi sunt destul de reticienti. Trec pe langa tine, nu au timp sa te asculte si tot timpul cred ca incerci sa vi sa strangi fonduri pentru te miri ce motive. Sunt foarte sceptici, destul de inchisi si cred ca incerci sa opti altceva de la ei decat un cadru frumos cu ei.”

Vlad Moldovean: „Cu multa reticenta! Sfatul meu este sa alegeti un obiectiv micut (35/50mm) pt astfel de provocari, majoritatea lumii nu este obisnuita cu echipamentul foto si sunt mai putin timizi cand nu vad ditamai aparatura.”

George Stan: „In Constanta, oamenilor le lipseste usurinta de a comunica cu strainii si le lipseste increderea unuia in ceilalti.”

Ai scris poveștile oamenilor fotografiați, acum vine rândul tău. Ce faci tu în #TimeOut? Care e povestea ta?

Chris Nemes: „Fotografia mi-a devenit nevastă. Și încă de aia posesivă. Când nu țin o cameră în mână mai fac cu prietenii seri de jocuri pe computer, îmi place să îmi gătesc singur, merg la sală și mai ascult audiobook-uri atunci când conduc. Pe de altă parte mă bucur că aparatul îmi dă o scuză să mă mai văd cu diverși cunoscuți și să îmi fac prieteni noi.”

Alex Mateiu: „In putinul meu timp liber, imi place sa merg la munte, la mare, sa invat chestii noi, sa ma plimb cu bicicleta, sa fac drumetii, sa stau la un foc de tabara, sa merg cu cortul si sa fotografiez altceva decat ceea ce fotografiez frecvent si sa imi continui proiectele personale :)”

Vlad Moldovean: „Povestea mea… well ca freelancer e destul de greu sa separi timpul liber de timpul in care lucrez. Imi petrec majoritatea timpului in studioul foto sau in fata monitorului editand dar trebuie sa recunosc ca sunt audiophil inrait si cat timp editez muzica merge constant.”

George Stan: „Sunt fotograf de 8 ani. Mereu am fost pasionat de a imortaliza momentele. Imi plac provocarile , si mereu am ales sa imi caut diferite proiecte care sa ma ambitioneze sa ma autodepasesc. Dupa terminarea Academiei Militare, am inceput sa ma joc si nu a durat mult pana sa fiu fascinat de fotografie.  Dupa 6 ani in fotografia de eveniment, domeniu foarte complex, pot spune ca a fost o aventura fantastica si inca este. Este o aventura plina de surprize , cunosti oameni diferiti din diferite colturi ale tarii si ale lumii si ai in primul rand libertate.  Am descoperit multe la mine, si mi-am demonstrat ca si prin fotografie, visele pot devenii realitate.”

În încheiere, iată câteva dintre imaginile surprinse pe durata proiectului. Prigat, felicitări pentru inițiativa super cool! :-) Selecțiile complete le găsiți pe pagina de Facebook Prigat România.



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.