Adăugat pe 16 iunie 2014 de Dragoș Asaftei in Uncategorized
 
 

Quick-test: Canon Selphy CP910 și peste 200 de fotografii imprimate în continuu

Imprimanta foto - Canon Selphy CP910
Imprimanta foto - Canon Selphy CP910

De Canon Selphy CP910 am auzit acum câteva luni când se lansase. Știam ce face, văzusem asta în câteva filmulețe, dar nu eram ferm convins că e o investiție bună. Sau nu neapărat bună, ci utilă. Mă gândeam că-i mai mult o jucărie, un gadget, care nu-i o soluție viabilă atunci când ai de a face cu volume mai mari. Se pare că m-am înșelat.

Sâmbătă am fotografiat un eveniment, o nuntă, iar împreună cu mirii am decis să oferim invitaților câteva fotografii imediat după ce au fost făcute. Era vorba de fotografiile în care erau invitații împreună cu mirii. Și tare mare le-a fost bucuria părinților, rudelor și celorlalți invitați când au văzut în mână fotografiile cu mirii. Exact asta ne doream.

Deși la început nu eram sigur, așa cum ziceam, am zis să aleg totuși varianta aceasta. Cei de la F64 m-au ajutat cu drag și uite așa sâmbătă seara tipăream primele fotografii. 

Cum funcționează Canon Selphy CP910

Simplu. Foarte simplu. În seara evenimentului am ales să tipăresc fotografiile de pe laptop prin wireless. Nimic mai simplu. Aveam instalat driver-ul imprimantei. Îl puteți descărca de aici. M-am conectat la rețeaua wireless creată de ea prin parola care-mi era afișată pe display, iar de aici nimic mai simplu.

Am montat tușul de cerneală și am pus colile albe în suportul de dedicat, iar apoi am putut imprima. Marele avantaj al imprimantei e că poți schimba consumabilele în câteva secunde, fără să te murdărești de cerneală sau să faci vreo operațiune foarte dificilă. Scoți din ambalaj tușul, spre exemplu, și îl pui în imprimantă. Atât. Îți ia sub 10 secunde.

Și așa am imprimat timp de 4 ore peste 200 de fotografii. Am opțiunea de a imprima fotografiile lăsând o ramă albă, de circa 3 milimetri. Opțiunea o găsiți în meniul de imprimare, indiferent de unde ați face operațiunea aceasta (laptop, telefon sau tabletă). Sau o puteți găsi în meniul imprimantei direct. Oricum, totul e intuitiv și simplu.

Imprimanta Canon Selphy CP910 poate fi achiziționată la prețul de 498 de lei.

În ceea ce privește culorile am observat că ele sunt foarte apropiate de cele reale, de modul în care arăta fotografia pe laptop. Singura diferență ar fi că le face puțin mai reci. Dar sesizezi asta doar dacă știi fotografia inițială. În rest nu e deloc vizibil, cu atât mai mult deranjant.

Ce poate fi puțin deranjant, totuși, este durata de imprimare. Durează cam un minut un ciclu complet de imprimare. Procesul în sine durează vreo 20-30 de secunde, dar timpul de „gândire” al imprimantei până trece la următorul pas este mai mare. Veți vedea în filmulețul de mai jos. Iată înainte câteva fotografii cu imprimanta și fotografiile din timpul evenimentului. 

Canon Selphy CP910 – Print via Wi-Fi de pe smartphone

Procesul e și aici foarte simplu. Descarci aplicația Canon Easy Print - versiunea de Android sau iOS – te conectezi la rețeaua Wi-Fi creată de imprimantă, alegi fotografiile și le tipărești. Simplu, așa cum ziceam. Priviți în imaginile de mai jos cum arată aplicația. 

Iar acum să vedem filmul imprimării mai multor fotografii.

Avantaje și dezavantaje – Întrebări și răspunsuri

Pe scurt.

Avantaje

  • Imprimanta e compactă și poate fi cărată ușor oriunde;
  • Consumabilele se schimbă foarte repede;
  • Poți tipări de pe laptop, telefon, tabletă sau card SD;
  • Hârtia e de o calitate foarte bună;

Dezavantaje

  • Prețul consumabilelor este destul de mare;
  • Viteza de imprimare este destul de mică, aproximativ o fotografie pe minut;

Imprimanta Canon Selphy CP910 poate fi achiziționată la prețul de 498 de lei.

Întrebări și răspunsuri

Ce se întâmplă atunci când se termină tușul sau nu mai sunt coli?

  • Imprimanta afișează un mesaj de eroare în care îți spune care este problema, iar imediat după ce ai reumplut bancul cu coli sau ai schimbat tușul procesul de imprimare revine la normal.

Cât costă un set de consumabile și din ce este format?

  • Prețul unui set de consumabile este de 159 de lei. El conține hârtie foto și tuș pentru imprimarea a 108 fotografii în formatul 10x15cm.

Care este dimensiunea maximă de imprimare a fotografiilor?

  • Imprimanta poate imprima doar pe formatul clasic, de 10x15cm.

Concluzii și preț

Canon Selphy CP910 este o investiție bună dacă aveți nevoie de o imprimantă compactă, vreți să scoateți doar fotografii de 10×15 și vreți să faceți asta de pe mai multe dispozitive, fără a fi neapărat constrâns la utilizarea unui laptop. Imprimanta costă 498 de lei, iar prețul unui set de consumabile este de 159 de lei.



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.