Revista PHOTOgraphia va sosi preinstalată pe toate telefoanele și tabletele Samsung

Mihai Moiceanu - Samsung Galaxy Tab S
Mihai Moiceanu - Samsung Galaxy Tab S

Tare mult m-a bucurat vestea aceasta aseară când am auzit-o la lansarea noii tablete Samsung Galaxy Tab S. Revista digitală interactivă PHOTOgraphia este unul dintre cele mai bune lucruri care s-a întâmplat la noi în țară în această direcție. Este o revistă care îmbină tehnologia cu fotografia și cuvintele într-un mod excelent, cu un grup editorial bine alcătuit și care conține o serie de informații care nu sunt la îndemână de citit în altă parte.

Astfel, odată cu lansarea tabletei de care vă spuneam, membrii revistei au anunțat parteneriatul cu Samsung care va presupune următorul lucru: Revista PHOTOgraphia va sosi preinstalată pe toate telefoanele și tabletele Samsung, utilizatorii primind gratuit 10 numere ale revistei. Am surâs încă de când am auzit prima parte a veștii.

Așadar, dacă vă cumpărați un telefon sau o tabletă Samsung, veți avea aplicația revistei preinstalată și veți primi și 10 numere gratuit. Suficient cât să prindeți „microbul” fotografiei și să fiți atrași de conținutul revistei. Rămâne să vedem acum, ca un studiu de caz, câți dintre cei care achiziționează astfel de dispozitive mobile sunt interesați de fotografie. Poate ne ajută Samsung peste câteva luni, să vedem cât de mult a fost utilizată aplicația și câți dintre utilizatori au continuat să cumpere numere ale revistei după ce le-au citit pe cele 10.

Oricum ar fi, pasul este extrem de important și binevenit. Între timp, dacă vreți să descărcați revista o puteți face de aici:

Descarcă pe iOS Descarcă pe Windows Descarcă pe Mac OS

Mihai Moiceanu - Samsung Galaxy Tab S

Samsung Galaxy Tab S lansată în România

Așa cum spunea, aseară a fost lansată tableta Samsung Galaxy Tab S în România. Tableta este disponibilă în două dimensiuni, 10.5, respectiv 8.4 inchi, poate fi conectată cu un SIM la internet 4G și vine cu un ecran Super Amoled care face ca imaginile și filmele să se vadă foarte bine. Mihai Moiceanu, unul dintre editorii revistei PHOTOgraphia, spunea că fotografiile lui se văd pe tableta aceasta foarte aproape de cum le vede el pe display-ul calibrat de acasă, declarându-se mulțumit de modul în care ecranul redă culorile și contrastele.

Pe lângă ecranul Super Amoled, tableta mai vine cu câteva funcții noi, printre care: Multi Window – împărțirea ecranului în mai multe părți pentru multitasking, Side Sync – îți poți sincroniza telefonul cu tableta și primi apelurile/notificările direct pe aceasta, Adaptive Display – ecranul se adaptează în funcție de conținutul vizualizat, Finger Scanner – senzor de amprentă pentru deblocarea tabletei și realizarea de profiluri personalizate pentru fiecare utilizator al acesteia.

Samsung Galaxy Tab S are 3GB de memorie RAM, o cameră foto de 8 megapixeli, filmează full HD la 30p și are Android 4.4. Tableta va fi disponibilă în magazine începând cu luna viitoare.



Îți trimitem săptămânal cele mai bune fotografii publicate pe BlogDeFotografie.ro

Dragoș Asaftei

 
Avatar of Dragoș Asaftei
Surprind de peste patru ani clipe prin fotografii și le asociez cu cuvinte creând povești. Am scris cărțile ”Primii 10 pași în fotografia digitală” și ”Primii 10 pași în fotografia de produs”, transpunând ideile esențiale într-un limbaj accesibil tuturor.