LOADING

Type to search

De multe ori fotografiile sunt acele clipe care ne încântă retina și ne transmit fel și fel de senzații pe care le considerăm drept reacții la mesajul care ne-a fost transmis. Fotografiile sunt peste tot în jurul nostru. Sunt pe stradă, sunt în mintea noastră, sunt în amintirile noastre, sunt în albume, sunt în reclame, sunt ep internet, sunt pe telefoane, sunt în magazine, sunt peste tot.

Dar totuși, de ce? Cristina Țintă, Andrei Baciu și Dorin Bofan au abordat acest subiect în cartea De ce fotografia?, carte care urmează să se lanseze pe 2 august 2013, ora 19:00 la librăria Predania (strada Vulturilor, nr. 8, București). Vă invităm astfel să luați parte la eveniment. Subiectul abordat e unul extrem, extrem de interesant și în vogă în ultimul timp. Iată cum descrie Cristina Costieanu conținutul cărții.

„De ce fotografia?” este un proiect editorial extrem de interesant, o radiografie a modului de a gândi despre fotografie la început de secol XXI, în România. Fotografia văzută drept cale, întâlnire, joacă, vis, refugiu, căutare personală, libertate, necesitate, arhivă de stări interioare, mod de exprimare sau chiar mod de viață, într-o suită de eseuri, gânduri și interviuri care vă vor aduce față în față cu întrebarea cheie: de ce fotografia? 

„Ceea ce ne interesează este a-tot-puternicul cum(?), cel cu zeci de mii de răspunsuri, cu sute de mii de păreri și milioane de exemple vizuale. Cel departe de a fi întrebarea corectă. Ceea ce ar trebui să ne intereseze este de ce. De ce fotografia? De ce fotografiez? Din acest punct ar trebui să pornească (sau nu) orice demers fotografic. Dar, de cele mai multe ori, tocmai acest aspect este omis. Rezultatul? Milioane de oameni rătăciți, care caută să afle cum, fără să știe – de fapt – de ce. Sufletul ascunde promisiuni, argumente și nevoi pe care, eventual, și cu puțin noroc, doar le intuim. Rareori acționăm. Nici măcar nu ne pasă…

Din această carte nu veți afla cum. Nici de ce. Această carte vă va ajuta să vă descoperiți propriile răspunsuri, printre rândurile și cuvintele autorilor. Mai devreme sau mai târziu, veți renunța la cum. Firesc, în acel moment, va interveni de ce… ”

Suntem tare curioși să citim cartea! 🙂 Puteți confirma prezența la eveniment pe pagina de Facebook a evenimentului De ce fotografia?

Lansare de carte „De ce fotografia?”

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *