LOADING

Type to search

Tutorial video: Cum să fotografiezi picăturile de apă în cădere

dragosasaftei 3 years ago

Dintotdeauna mi-a plăcut foarte mult să fotografiez picăturile de apă indiferent de forma în care erau. Pulverizam apă pe flori și fotografiam picăturile sub formă de rouă. Puneam o pungă cu apă deasupra unui vas și fotografiam picăturile în cădere. Puneam picături de apă cu cerneală și le aranjam în felul de forme și așa mai departe. Am povestit aici mai multe despre această etapă.

Dar acum am făcut și un ghid video despre fotografiatul picăturilor de apă. Totul a început la mijlocul acestei veri. Sau mai devreme. Când cei de la F64 mi-au propus să facem un astfel de tutorial și să vedem cum iese. Cu emoții destul de mari am răspuns afirmativ, iar peste câteva săptămâni eram deja în studio și începeam filmarea. Cu emoții destul de mari pentru că nu mai făcusem un tutorial video până atunci.

Filmările au durat vreo 6 ore, dar nici nu am simțit cum au trecut. Mi-a plăcut atât de mult partea cu fotografiatul picăturilor de apă, încât stăteam minute bune să declanșez chiar și atunci când luam pauze de la filmat. Îmi aminteam de perioada în care făceam astfel de fotografii, dar improvizam absolut totul. Eram ca-n emisiunile care te-nvață să faci tot felul de obiecte singur, DIY.

Video: Cum să fotografiezi picăturile de apă în cădere

După alte câteva zile de montaj a ieșit și tutorialul. Exact așa cum îl vedeți mai jos. Puteți să vă răpiți 10 minute dacă sunteți interesați de subiect. Și dacă aveți întrebări sau sugestii sau ați observat că am făcut anumite greșeli vă rog să le lăsați în comentarii.

Iată tutorialul!

Și câteva dintre fotografiile pe care le-am realizat în timpul filmărilor. Să aveți spor! Numai bine! 🙂

Ți-a fost util articolul? Distribuie-l mai departe!


You Might also Like

4 Comments

  1. Gabryell 11 November 2014

    Blitzul extern este obligatoriu ? Intreb deoarece daca nu il am, pot folosi altceva , o lampa, un led…???

    Reply
    1. Dragoș Asaftei 12 November 2014

      Cam este, pentru că ai nevoie de o lumină puternică de scurtă intesitate care să înghețe picătura de apă. Poți încerca pe timp de zi, la geam, cu un fundal negru și cu lumină pe locul în care o să cadă picăturile de apă. Mai greu, dar iese.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *