LOADING

Type to search

O serie de fotografii aparte cu Luna

Povești

O serie de fotografii aparte cu Luna

Share

Zilele trecute a avut loc prima eclipsă parțială de lună din acest an. Tot zilele trecute puteam vedea astrul ceresc mult mai mare decât de obicei. Ei bine, fotograful elvețian Philipp Schmidli a profitat de acest lucru și a realizat o serie de fotografii total diferite față de ceea ce mai văzusem până acum.

Fotograful a încercat de mai bine de câteva luni să realizeze această serie de fotografii, însă din pricina anumitor probleme nu a reușit. Ba erau norii, ba nu era locul bun. Până într-un sfârșit când toate s-au aliniat așa cum s-a gândit Schmidli de la început.

O serie aparte de fotografii cu luna

Și-a planificat locul uitându-se pe Google Earth și calculând poziția ideală. Apoi și-a pregătit aparatura. A fotografiat cu un Canon EF 600mm f/4L IS II și un teleconvertor 2X pe un Canon 1DX, iar ca specificații tehnice a folosit un timp de expunere de 1/250s, cu f/25 și ISO 2500. Rezultatele le veți putea vedea mai jos.

O serie aparte de fotografii cu luna

Fotografia a fost realizată de la o distanță de 1.3 kilometri de subiect. A obținut astfel câteva fotografii ieșite din comun și extrem, extrem de interesante. Pentru că se poate! 🙂

Sursa fotografiilor: PetaPixel.

O serie aparte de fotografii cu luna

O serie aparte de fotografii cu luna

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *