LOADING

Type to search

Surpriză, sau nu, Polaroid lansează primul aparat mirrorless cu sistem de operare Android. Este vorba despre modelul iM1836, model lansat oficial în cadrul CES 2013Tot Polaroid este „de vină” și pentru primul aparat compact cu Android, lansat la începutul anului trecut, aparat care, însă nu a ajuns în România până acum.

Care sunt specificațiile lui iM1836?

Polaroid iM1836 are un senzor CMOS de 18,1 megapixeli, ecran touchscreen de 3,5 inchi, conectivitate la rețelele wireless și mod de panoramare automată. E foarte interesant faptul că aparatul seamănă extrem de bine cu modelele seriei 1 de la Nikon și, mai presus, vine cu același format de obiective (10-30mm spre exemplu). Interesant pentru piața D-SLR-urilor.

Totuși, indiferent de ce ar fi vorba, noul mirrorless se anunță a fi tare interesant. Este dotat cu un sistem de operare Android Jelly Bean 4.1 prin intermediul căruia veți putea procesa fotografiile direct din aparat, le veți putea pune, spre exemplu, pe Instagram, Facebook și așa mai departe.

Ca o veste foarte bună vine prețul. Prețul inițial, de lansare, este de 350$. Realizând conversia „clasică”, aparatul ar putea ajunge în România la prețul de 350 de euro. Adică până în 1600 de lei, ceea ce e foarte puțin în comparație cu restul pieței. Să vedem totuși dacă așa va fi. Acum rămâne să așteptăm să aflăm cine va continua lupta mirrorless-urilor cu Android. Ne așteptăm ca Samsung, Nikon sau Olympus să facă acest pas în perioada următoare.

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *